Albumul săptămânii: Alexandru Pugna – La Dobric la mănăstire
Posted by Mihai Teodor Naşca pe 25 martie 2010
Rugăciunea este o scară spre cer, lungă sau mai scurtă după cum Cel de Sus a lăsat. Cu paşi mai mici sau mai mari, îndreptăm ochii noştri spre cer, deschizându-ne sufletul să primim ce e mai bun de la Divinitate. O rugăciune în cântec este priceasna, acest gen caracteristic Ardealului. Alexandru Pugna a lansat în această lună, la Braşov un album de pricesne, cu ocazia Tîrgului Internaţional de Carte şi Muzică organizat de Libris Braşov. De fapt albumul ce cuprinde 12 pricesne este produs de către Libris Braşov şi evenimentul mai sus amintit a reprezentat o oportunitate de promovare a albumului, mai ales acum, când poate mai mult ca în alte perioade ale anului suntem cu gândul la cele sfinte, în Postul Paştelui. Creştinul practicant îşi curăţă acum mintea şi sufletul în aşteptarea Învierii Domnului. Şi poate că aceste pricesne pe care le propune spre ascultare Alexandru Pugna ne pot însoţii în această perioadă de post şi rugăciune. Cu sufletul încărcat de atâta necaz, cu inima zdrobită de atâta păcate şi remuşcări, batem la o poartă a iertării convinşi de faptul că Tatăl cel iubitor nu ne va lăsa dincolo de uşă ci ca pe nişte copii ne înconjoară de blândeţea părintească şi va lua povara apăsătoare. În fiecare poveste cântată e un înţeles, în fiecare priceasnă e un îndemn. Atunci când corabia vieţii se loveşte de maluri colţuroase şi nimic din lumea asta nu seamănă a salvare, când parcă tot cerul se coboară şi te apasă, o mână caldă, invizibilă te prinde şi te ridică, iar viaţa îşi reia cursul firesc. Un ajutor, aşadar pentru cei ce vor să renască şi sufleteşte în această primăvară este şi albumul pe care vi-l propun spre ascultare – La Dobric la mănăstire, în interpretarea lui Alexandru Pugna. Interpretul s-a născut în satul Căianu Mic, la poalele Ţibleşului, judeţul Bistriţa Năsăud, într-o zi de 14 noiembrie. Ansamblul “Cununa de pe Someş” a reprezentat o trambulină în ceea ce înseamnă drumul său spre muzică populară. De cântat, cântă din copilărie, însă punctul important al carierei sale o constituie câştigarea trofeului “Floarea din grădină”. În fonoteca radioului are peste 70 de piese, iar realizarea de acum vine după un alt succes, pentru că de puţin timp a realizat un album împreună cu Domnica Dologa – «De la Salva pân’ la Cluj».
Mihai Teodor Naşca
46.536098
24.596795
Apreciază:
Apreciază Încarc...
Similare
This entry was posted on 25 martie 2010 la 7:44 pm and is filed under Articole in diverse ziare si reviste, Discografie.
You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed.
You can leave a response, sau trackback from your own site.
Lasă un răspuns